Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din țară, a anunțat, joi, că a înregistrat anul trecut o pierdere de 1,1 miliarde lei, din cauza diferențelor de curs valutar aferente creditelor de investiții pentru îndeplinirea cerințelor de mediu impuse de UE și, în principal, din cauza exploziei prețurilor certficatelor de dioxid de carbon.
România se află în topul țărilor a căror industrie carboniferă ar urma să sufere cel mai mult de pe urma tranziției către surse de energie cu emisii reduse de CO2. "Se așteaptă ca mai multe regiuni să sufere puternic de pe urma tranziției energetice: o regiune din Polonia ar putea pierde până la 41.000 de locuri de muncă, iar alte trei (Cehia, România și Bulgaria) ar putea pierde peste 10.000 de locuri de muncă", se menționează într-un document recent al Comisiei Europene.
O contribuție masivă la rezultatul net negativ din 2016 a avut-o pierderea financiară de 129,3 milioane lei înregistrată de companie din cauza deprecierii leului față de yen și euro, valute în care CE Oltenia are contractate credite la care plătește rate lunare. La finalul lui 2016, Complexul avea un număr de 14.322 de salariați, cu aproape o mie mai puțini decât la 31 decembrie 2015 (15.268).
Complexul Energetic Oltenia (CEO), unul din cei mai mari producători de energie din țară, a avut în primul semestru al anului pierderi de 138,2 milioane lei (circa 31 milioane euro), de la un profit net de 13,5 milioane lei în perioada similară a anului trecut, rezultat negativ ce se datorează diferențelor de curs valutar nefavorabile aferente creditelor în yeni accesate pentru investițiile de mediu.